Cetatea Buda

Cetatea Buda

Prima fundaţie întăriturii cetăţii, a fost pusă, în anii ,1255 ,în vremea regelui IV Bela. În locul vechiului întăritură, regele şi împăratul Zsigmond(1387-1437) a construit un castel , pe care mai departe l-a lărgit regele Mátyás(1458-1490).Sub cei 150 de ani a stăpinirii turcilor, castelul s-a distrus, doar sub domnia lui Mária Terézia(1740-1780),Hillebrandt l-a construit din nou, în stil baroc. În anul 1848 şi acest castel sa dărâmat, noile construcţii, au acoperit întreaga întăritura şi numai mai târziu au apărut pereţile vechi istorice. Construcţia în anul 1904 s-a încheiat( după planul Ybl Miklos şi Hauszman Alajos). La sfârşitul al doilea război mondial, aici au fost încolţiţi nemţii,doar duăa asediul budapestei castelul sa ars. În zilele de azi, funcţioneaza ,trei muzee şi bibliotecă Széchényi. În biblioteca se află carţi de mare valoare, şi foarte rare ca :32 Corvina,codexul Pray, Gesta lui Anonymus şi codexul Szenci. În alta colecţie separata păzesc biblioteca lui Kossuth, Deak şi alti membrii istorice.

Posibilităţi: din partea Buda, spaţiul Moszkva (tér) autobuzul 15 (este o cursa specială, sub numele „Várbusz”), cu funicularul, cu autobuzul 16, 105 de la Deák până la staţia Clark Ádam după aceia pe jos până sus în cetate, care de fapt este o plimbare frumoasă şi plăcută.

<< înapoi


Kapcsolódó ajánlatok



www.europanorama.org
www.cafejubilee.hu
www.bohochalsportegyesulet.hu
www.premiumcafe.hu